Istoria serviciilor de ASISTENȚĂ

În contextul istoric al apariţiei, serviciile de asistenţă se referă la prestaţiile în domeniul asistenţei acordate pentru respectarea şi aplicarea legii şi al celei medicale de urgenţă. Primele menţiuni referitoare la asistenţa acordată în aplicarea legii au fost făcute în China antică, în timpul dinastiilor Shang (1556-1046 î.Hr.) şi Zhou (1045-256 î.Hr.), atunci când cei care aveau rangul de „prefect” sprijineau autorităţile în organizarea şcolilor, perceperea impozitelor, jurisdicţia şi propagarea edictelor şi legilor, recompensarea persoanelor cu un comportament moral filial2 remarcabil, desfăşurarea de ofrande şi ceremonii, inspectarea oficialităţii, administrarea închisorilor, gestionarea investigaţiilor (asemenea detectivilor moderni ai poliţiei – n.a.), organizarea ajutorului în caz de dezastre etc. Puteau deveni prefecţi numai bărbaţii cu statut înalt, consideraţi ca fiind oficiali guvernamentali (Zhongguo, 2000:3).

Asistenţa, în sensul cercetării contemporane efectuate de poliţişti a fost asigurată în Grecia antică de sclavii publici desemnaţi special în acest sens de magistraţi, un exemplu elocvent în acest sens constituindu-l grupul celor 300 de sclavi sciţi folosiţi în Atena pentru asigurarea protecţiei şi a ordinii în timpul întrunirilor publice, ca şi pentru asistarea modului în care erau trataţi infractorii, prizonierii şi cei arestaţi (https://www.definitions.net/definition/prefect, accesat la 10.01.2021).

În Roma antică, în absenţa consulilor, prefectul oraşului (praefectus urbi) era responsabil pentru menţinerea legii şi ordinii. Această poziţie şi-a pierdut semnificativ din importanţă după mijlocul secolului al IV-lea î.Hr., de când consulii numeau pretori care să le suplinească absenţa şi, implicit, să le îndeplinească responsabilităţile. Abia în perioada domniei lui Augustus Octavianus (27-14 î.Hr.) funcţia de prefect şi-a recâştigat importanţa, prefectul urbei, doi prefecţi pretorieni, un prefect al pompierilor3 şi prefectul aprovizionării cu cereale fiind numiţi direct de împărat şi având rang de înalt demnitar (https://www.britannica.com/topic/prefect-ancient-Roman-official, accesat a 10.01.2021).

Odată cu încetarea existenţei ultimelor vestigii ale Imperiului Roman (anii 1453 şi 1461, ani în care au căzut, sub dominația otomană, Constantinopolul şi, respectiv, Trapezuntul, a luat sfârșit şi existenţa oficialilor responsabili cu funcţionarea poliţiei, puterea acestora, inclusiv cea a justiţiei fiind preluată de stăpânii feudelor (Heather, 2005:12-13). Odată cu trecerea timpului, regii Franţei şi-au consolidat puterea inclusiv prin retragerea, treptat, a prerogativelor nobililor feudali, în timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea (cunoscut şi sub numele de „Regele Soare”) – la 15 martie 1667 – fiind creată prima forţă oficială de poliţie din istorie, respectiv, poliţia oraşului Paris. Sarcinile acesteia constau, în mare, în asigurarea ordinii şi liniştii atât publice, cât şi private şi în eliminarea, sub un regim de sancţiuni drastice, a oricăror forme de tulburare a acestora (https://www.police-nationale.interieur. gouv.fr/Presentation generale/Histoire, accesat la 10.01.2021). Ulterior, în anul 1797, avocatul scoţian Patrick Colquhoun a fondat, la Londra, primul serviciu regular preventiv de poliţie, Thames River Police, acesta având ca sarcină fundamentală prevenirea şi combaterea furturilor de la docuri, furturi care generau pierderi anuale de peste o jumătate de milion de lire sterline (https://www.en.wikipedia.org/wiki/Patrick_Colquhoun, accesat la 10.01.2021). Asistenţa de urgenţă în domeniul medical îşi are originile, asemenea celei acordate în vederea respectării şi aplicării legii, în cele mai îndepărtate timpuri. Spre exemplu, Noul Testament 4 relatează cele spuse de Iisus în Evanghelia după Luca [Luca 10:25-27], respectiv despre renumitul bun samaritean care, întâlnind în drum un om bătut, dezbrăcat de haine şi aproape mort, i-a acordat ajutor, îngrijindu-i rănile şi bandajându-le, după care l-a urcat pe măgarul său, l-a dus la un han şi a continuat să îi acorde asistență.
În perioada cruciadelor, Cavalerii Ospitalieri (https://www.en.wikipedia.org/wiki/Knights Hospitaller, accesat la 10.01.2021) erau recunoscuţi pentru asistenţa acordată soldaţilor răniţi pe câmpul de luptă (https://www.medicinenet.com/first_aid_witchdoctors_and_religious_knights/views. htm, accesat la 04.02.2021), din anul 1792 fiind prezentă, în asistenţa medicală de urgenţă, prima ambulanţă volantă, proiectată de Dominique Larrey, chirurgul lui Napoleon (Skandalakis et al., 2006:1392-1393).De asemenea, ambulanţele au fost folosite, în anul 1487, de către forţele spaniole, pentru transportul de urgenţă al soldaţilor răniţi în timpul celebrului asediu de la Malaga (Bernáldez, 2018:224), în timp ce variantele civile ale intervenţiilor de urgenţă cu diverse categorii de vehicule au fost puse în funcţiune în anul 1830 (Skandalakis et al., 2006:1392-1393). În anul 1905 a fost introdusă în serviciu prima ambulanţă cu motor alimentat cu benzină, care a preluat numele celui care a inventat-o, Palliser5

. Ambulanţa era un triciclu cu două roţi în
faţă, gen tractor, era învelită cu foi din oţel antiglonţ (foi deschise spre exterior, pentru a oferi o
mică suprafaţă de acoperire împotriva focului) şi a fost astfel concepută, încât să faciliteze o cât
mai rapidă mobilitate pe câmpul de luptă, sub focul inamicului (Barkley, 1990:29-30).
Armata britanică a urmat rapid iniţiativa canadienilor de a asigura ambulanţe cu motor şi,
tot în anul 1905, Corpul Medical al Royal Army a comandat, în serie limitată, autoutilitare marca
Straker-Squire6

, produse în Anglia. Ambulanţele se bazau pe un autobuz cu două etaje fabricat de
aceeaşi companie, pe un ampatament7 mai scurt (https://www.en.wikipedia.org/wiki/Straker-Squire,
accesat la 10.01.2012).
Finalul celui de-al XIX-lea secol şi debutul secolului XX au adus o dinamizare a serviciilor
de asistenţă medicală de urgenţă în SUA. Astfel, în februarie 1899, 500 de oameni de afaceri din
Chicago au cumpărat şi au oferit, cu titlu de donaţie, pentru Michael Reese Hospital and Medical
Center, prima ambulanţă cu destinaţia funcţională „servicii de asistenţă medicală de urgenţă”
(Barkley, 1990:32), iar în anul 1909 a fost fabricată, la Rochester (New York), prima ambulanţă în
regim de producţie în masă, de către James Cunningham, Son & Company. Modelul simbolizat

.